Mda, ei bine, cred ca au mai trecut cam doua zile pana cand am inceput sa ma acomodez cu idea. Mi-am luat inima in dinti, m-am aranjat cat de decent am putut, in conditiile in care chiar eram un dezastru, mi-am reaprins telefonul, gata sa “restabilesc legatura cu lumea din exterior” si am iesit din apartament cu gandul de a face o vizita pe la facultate.

 Dupa amiaza, cand eram in final libera sa merg acasa, mi-am zis ca ar trebui sa trec mai intai pe la magazin, daca nu vreau sa mor infometata. Eram satula de atmosfera aceea plina de fericire si fara griji din jurul meu, pe care a trebuit sa o suport intreaga zi, plus ca a trebuit sa afisez un zambet fake tuturor celor ce au vrut sa interactioneze cu mine. Nu mai puteam. Era prea mult dintr-odata.

-Ah… Liniste insfarsit. Mi-am zis ridicand capul spre cer si inspirand adanc aerul curat si racoros, al serii, in timp ce m-am oprit pe  aleea parcului ce ducea spre apartamentul meu.

 -Ce ciudat. La ora asta ar fi trebuit sa apuna soarele. Chiar era ciudat. Mereu ii vedeam razele caramizii care se pierdeau printre cladiri, dar acum… E innorat. O lumina puternica ce a strapuns cerul, urmata de un geamat inabusit, ce a venit din spatele meu, m-au trezit la realitate.

 -Tuna! Imdeiat o armata de nori cenusii au pus stapanire pe cerul deja trist al serii, picuri reci si mari incepand sa cada cu sete, lovind pamantul. Ce puteam sa fac? Ploua deja atat de tare. Pana la mine la apartament mai era inca o groaza. Otokee?! Singura speranta era sa astept macar putin timp sub un pom. L-am ales pe cel mai mare si probabil si cel mai batran, ramurile lui dese protejandu-ma de stropii cei puternici. Fulegra si tuna atat de tare… Recunosc imi era putin frica. Repet, iubesc ploaia, doar ca tunetele si fulgerele imi place sa le admir de undeva din interiorul casei, unde ma pot simti in siguranta. Cred ca i-ar ma pierdusem prin gandurile mele pentru ca dintr-odata, pe langa ropotul asurzitor al ploii, am auzit pe cineva vorbind.

 -Sti ca nu e cel mai indicat sa stai sub un pom cand tuna si fulgera nu? Era un tip. Pff… Replici de agatat sau ce? Nici nu mi-am intors capul ca sa il privesc, ci doar i-am raspuns, privind incontinuare in gol.

 -Si tu stai tot sub acelasi pom deci… Atunci i-am auzit rasetul cristalin. Tipu’ chiar se crede tare sau ce?

 -Eu sunt Jonghyun. Mi-a spus pe un ton cald, care ma facea sa ii observ inca urma acea de zambet de pe fata. Abia aunci m-am intors spre el pentru a-i spune ca nu ma intereseaza o noua posibila relatie si am ramas uimita. In fata mea nu statea orice Jonghyun, ci Jonghyun din CNBLUE. Cu o jacketa de piele krem, un tricou alb, simplu, blugi negri, tenisi normali si obisnuita si nelipsita chitara, pe care o avea in cutia pe care o purta in spate, se afla acolo, in fata mea, afisandu-mi un zambet cald, ce imi permitea sa ii observ gropitele din obraji. Ei bine, m-am holbat la el ceva vreme, timp in care si el m-a studiat putin banuiesc, pentru ca altfel nu imi explic urmatoarea intrebare.

-Esti iubita lui Kyuhyun-hyung, nu-I asa? m-a intrebat, realizand defapt cine sunt si curios sa afle daca avea dreptate.

 

 …..D-dar a….? Nu inteleg…adica…. El…?

 -…Am…eu… am incercat sa balmajesc, dar nimic logic nu imi venea in minte.

 -Chiar tu esti! mi-a spus. Dar de unde stia? Credeam ca doar Super Junior-ul stia de relatia noastra… Vazandu-mi probabil expresia cea socata, s-a simtit nevoit sa imi ofere niste lamuriri.

-Ah, mianhe. Probabil nu esti obisnuita ca oamenii sa te intrebe asta.-mi-a spus razand usor si privind in jos- Nu iti aduci aminte? Ne-am intalnit la petrecerea de dupa Music Bank. Atunci Kyuhyun-hyung ne-a facut cunostinta.…….O da, asa e! Acum imi amintesc! Totul a devenit clar.

 -Ah! Neh! Mianhe, nu m-am prezentat inca. Mi Nah, incantata. I-am raspuns incercand sa zambesc, pentru a nu-l face sa se simta prost.

 -Mi Nah…o da imi amintesc. Placerea mea Mi Nah… tocmai incepeam sa ne simtim mai bine, cand o lumina orbitoare, urmata de un tunet asurzitor ne-au speriat pe amandoi. Trasnise atat de tare, incat din reflex mi-am dus mainile la cap, inchizandu-mi ochii si facandu-ma mai mica. Atunci i-am simtit mainile mari si calde care imi cuprind umerii si spatele meu este lipit de pieptul lui in incercarea de a ma acoperi. Era ciudat. De ce era asa de dragut? Adica, da stiu ca era prieten bun cu Kyu, dar de mine de ce ii pasa…? In fine. Dupa putin timp am revenit la pozitiile noastre initiale, asta dupa ce in obrajii mei incepea sa se simta o oarecare culoare de blush, din cauza batailor sale ale inimii pe care le simteam atat de bine.

 -Aham…trebuie sa plecam de aici cat mai repede, dar unde? a intrebat Jonghyun, scrutand orizontul, dar singurul lucru pe care  il vedea erau infinitele sfori ale ploii care atingeau pamantul. Abia cand s-a asezat in fata mea mi-am dat seama, ochii mei cazand pe un lucru destul de…interesant.

 -Am, Jonghyun-sshi, crezi ca ei bine, chitara ta este rezistenta la apa?

 -Nu stiu ce sa spun. Dar de ce ma intre…Oou! Genial! Dar unde mergem?

 -Pai undeva mai in fata este apartamentul meu, asa ca, daca ai vrea, am putea merge la mine ca sa ne uscam si sa asteptam sa treaca ploaia. Nici nu a mai avut nevoie de alte lamuriri. Imediat si-a dat jos cutia din spate, cea pe care ar fi trebuit sa o folosimt pe post de “umbrela”. Vazand ca aveam si o punga cam grea in mana, mi-a cuprins mana intr-alui pentru a ma ajuta sa o car.

 -La trei bine? 1, 2, esti gata? 3! si atunci am inceput sa fugim ca doi nebuni, razand zgomotos din cauza situatiei cam caudate si a ploii care era atat de rece!

-Aiiish! Jinja?!! asta era el, care nu se mai putea opri din ras.

 Am alergat asa aproape 5 minute cred, pana cand am simtit ca imi cedeaza si mainile si picioarele asa ca m-am oprit. Cu mainile pe genunchi incercam sa imi recapat suflul.

 -Mi Nah! Haide! NU te poti opri! a strigat Jonghyun, pentru a acoperi sunetul ploii.

-Eu… nu mai… Du-te inainte… Vin… Vin si eu… am incercat eu sa ii spun. Aiish, se vede ca nu ai mai alergat asa de mult Mi Nah.

 -Nu! Nu te pot lasa aici in ploaie…si apoi nici nu stiu care e blocul deci… a incheiat Jonghyun razand si cauzandu-mi si mie o neasteptata stare de fericire. Dintr-odata nu ne mai pasa de ploaie. Am ridicat amandoi capul spre cer razand si am lasat stropii reci sa ne ude usor.

-Haide, pana nu racim! a fost ultimul lucru pe care mi l-a spus Jonghyun, inainte sa ma apuce din nou de mana si sa ma traga cu forta in fata, ind iar maratonul nostrum nebun.

 

Dupa ce am intrat in holul blocului, uzi leoarca, ne-am sprijinit spatele de perete, incercand sa ne stabilizam bataile inimii.Abia atunci mi-am dat seama ca inca ma tinea de mana. Era ciudat…atat de dragut, de atent…si cald.

 -Mi Nah, mianhe, dar imi e cam frig… Am…am putea sa ne grabim? Mda, vocea lui m-a trezit la realitate. Pabo! Normal ca ii e frig! Misca-te pana nu raceste!

-A, Neh, Neh! si asa am luat-o usurel usurel pe scari, din cauza furtunii liful fiind cam periculos. Sincer nu vroiam sa risc si sa raman blocata in lift pentru cine stie cate ore deci, hai pe scari.

 

Cand mi-am gasit in final cheile si am reusit sa intram in apartament, i-am spus lui Jonghyun sa isi lase chitara acolo momentan pentru ca inca picura apa de pe cutie, si l-am poftim in sufragerie. Eu in schimb, m-am dus direct in bucatarie ca sa asez cumparaturile, dar mi-am dat seama ca sunt o gazda proasta asa ca am facut cale intoarsa spre el. Cand am intrat in sufragerie l-am gasit uitandu-se in jur si stand inca in picioare… Bwo?...

 -Am…Jonghyun-sshi, gwenchana? Ceva nu parea in regula.

-Am… Neh…doar ca… Sunt ud leoarca si nu vreau sa ma asez undeva pentru ca tot din jurul meu ar ajunge ca si mine… Nu se simtea foarte in largul lui. Dupa ce m-am gandit putin mi-am adus aminte.

-Asteapta aici! M-am grabit spre dormitorul meu de unde am luat un prosop mare si pufos pe care l-am aruncat pe pat, dupa care am inceput sa sap  in dulapul meu cu haine.

-Nu se poate. Aici trebuie sa fie…Aha! Am gasit! Victorioasa, m-am intors in sufragerie si i-am inmanat lui Jonghyun propospul, o bluza si o pereche de pantaloni. Mda…erau ale lui Kyu, dar ce mai conteaza?

 

-Baia e la dreapta. Poti sa mergi si sa te schimbi. A incercat sa protesteze putin, dar privirile mele poruncitoare l-au convins. Aigooo… era sa uit! Repede am luat cutia de la chitara, sperand din tot sufletul ca apa nu i-a facut nimic si am inceput sa o sterg usor cu o carpa. Nu mi-am dat seama cand a iesit Jonghyun din baie, dar se pare ca ma privea de ceva timp. Cand l-am vazut, am simtit bataile inimii mele prind forta…

Se afla in fata mea, cu spatele la un geam, blocand lumina si asa palida, care venea de afara. Bluza aceea bleau, pufoasa si cu maneci lungi, era preferata mea. Lui Kyu ii statea atat de bine in ea.Ciuda era ca si lui Jonghyun ii se potriveau destul de bine hainele. Din cauza “intunericului”, fata sa nu era vizibila, iar parul ciufulit si acoperit de prosopul alb il faceau sa semene atat de bine cu el…

-Kyu…?….sigur… Mai gandeste-te Mi Nah. Nu m-am putut abtine. Am soptit usor numele lui, dar imediat mi-am dat seama ca nu e ceea ce parea si cam rosie la fata m-am indreptat spre bucatarie ca sa termin cu cumparaturile.

-A, Mi Nah-ah, gomawo pentru haine. Bluza asta chiar tine de cald. E exact ce imi trebuia. L-am auzit spunand din sufragerie.

-Neh, ma bucur ca iti vine. Stai acolo. Am sa vin si eu imediat. Ce proasta sunt! Ar fi trebuit sa ii dau si ceva sa manance. Nu stiu de ce, dar ploaia asta imi cauzase o senzatie de foame. Oare ce i-ar placea sa manace…?”

 -Ya! … Mi-am intors capul spre usa, de unde provenea zgomotul si l-am vazut pe el, cu prosopul inca pe cap, chiar in dreptul pragului.

 -Ce faci? Tu nut e schimbi? Aigooo, vrei sa racesti? si atunci s-a apropiat de mine, care eram sprijinita de blatul cel krem, asezandu-se in spatele meu. Delicat a asezat prosopul pe capul meu si a inceput sa il miste usor, in incercarea de a-mi usca parul din care inca se vedeau cazand picaturi de apa. Era asa de ciudat… Era mai inalt decat mine si ii puteam simti bataile inimii. Ce era parfumul acela cunoscut care incepuse sa imi dea fiori?.... O da… Aceea era aroma lui Kyu care se simtea din bluza cea pufoasa… Nu Mi Nah, nu poti sa plangi acum… Nu cand e el aici…

 -Assa! Nu e mai bine acum? a spus Jonghyun, trezindu-ma din gandirea mea si aplecandu-se pana la nivelul fetei mele pentru a vedea daca sunt bine.

 

Nu. Nu plang… Eu… Eu doar… O lacrima fierbinte mi s-a scurs pe obraz… Atat. Cel putin asta cred ca s-a intamplat. Corpul ma durea atat de tare si nu mai intelegeam nimic. Tot ce stiu este ca i-ar am simtit mainile mari si calde ale lui Jonghyun care se aseaza pe umerii mei.

 ………..Kyu, de ce nu dispari odata?...............

             

   ~Comentarii ceva? T-T "imi place" " nu imi place" "ce porcarie", orice. Vreau sa aflu daca mai continui sau nu....~